Strada mea

Buna seara... buna dimineata... buna imi raspund in cor umbrele serii. Iar eu cu un zambet amar le raspund si le spun: Va rog usa e deschisa pentru voi umbre dragi, voi stati cu mine cand ma uit in zare si beau din paharele vietii sangele stramosilor nostri.

Pentru mine e seara pentru voi?

Pentru mine e noapte si astept cu nerabdare rasaritul soarelui pe straduta mea verzuie, plina de flori si de fluturi. Dar ei acum dorm, stau ascunsi dupa petale, dupa picaturi de ploaie. A plouat mult pe strada asta deoarece ochii mei ma ustura si nu mai vad bine din cauza cetii.

E asa frumosa ceata de dimineata, dar ceata noptii cum e? o vedem oare? cred ca e infricasatoare... frigul se impleteste cu neincrederea, frica... daca pasim intr-o groapa care se transforma imediat in prapastie si ne prabusim pe niste stanci golase fara flori si fara ploi, doar ele...

Strada mea acum asteapta razele de soare sa o mangaie si sa o alinte pentru ca acum e singura. Singuratatea s-a asezat pe o piatra si numara frunzele cazute ale toamnei. "Cat de draga imi esti singuratate, tu imi esti cea mai draga dintre toate. Lacrima in ochiul dintre ape ca nici umbra mea nu mai incape. Tu singuratatea mea curata totul incepe cu a fost odata... Nu stiu ce m-as fara tine!!/../ Doar atat din toate ma omoara, izolarea meselor de seara. Stai macar la una dintre cine... Dumnezeu sa bea un ceai cu mine" (Tatiana Stepa, Singuratate)

Fata in fata cu singuratatea stau eu tot pe o piatra, doar sunt asezata de Dumnezeu. Ma intreb cate pietre sunt sub mine? Cate vietati strivesc eu acum, oare si ele stau de vorba acum cu aceasta doamna golasa? Poate, ce stiu e ca eu doresc sa ii intorc spatele, dar ea ma prinde de mana... imi zambeste ca o doamna grijulie ce este si imi zice: Asteapta.

Sa astept..astept ce pot sa fac decat sa astept printre maracini si pietre ude.. iar ploua. Ochii mei sunt rosii, iritati din cauza acestei ceti. I-am trimis o invitatie argintie soarelui ca sa puna capat acestei furtuni care imi distruge gradina si casele de pe straduta mea verzuie.

Rad, Soarele a refuzat politicos.. e suparat pe mine. Vrea sa ii cer iertare. Rad.. Sa ii cer iertare din cauza scrisorii. Scrisoarea mea e argintie, iar el detesta tot ce ii aduce aminte de Luna.. luna e argintie.

Ha, eu nu cer iertare decat lui Dumnezeu.. si atat! Sa stea in lumea lui acolo, am sa fac pact cu luna atunci. Am sa fac pact cu minciuna, draga mea draga fii binevenita ... schimba tot, nu mai imi pasa!!!

Esti stapana ... te fac regina peste strada mea plina de pietre inlacrimate si sterse de vreme.

Doamna... pe aici Te rog...Poftiti printre puncte...

.................MONSTRUL........................

Statea intins pe o patura rupta, defapt era un cersaf ingalbenit si gemea. Se zvarcola ca un vierme si implora Celui de sus sa ii curme durerile, chinurile sa inceteze sa ii sfasie carnea cea rosie si pielea plina cu vanatai.

Cersaful era pus pe un altar scluptat si inmiresmat, iar el descarnat de cutitele timpului se ruga acum demonilor, poate li se faceau mila de el.. de aceasta creatura uitata de Dumnezeu.

Umbrele se uitau la el si sosoteau intre ele, se auzeau rasete in spate. Cateodata aruncau cu flori in el, dar in loc sa ii aline suferinta, sa il mangaie ii desfaceau si mai mult carnea. Petatele cand ajungeau langa el se transformau in gheare ascutite si veninoase.

Urletul se auzea peste tot, numai el nu isi mai recunostea propria voce, de atatea ori tipase incat uitase cum e sa mai tipi.

In fiecare seara implora demonii si sfintii, dar ei ii ignorau rugaciunile pentru ca era scarbos si nu le putea fi de ajutor cu nimic. Insa el ii ruga cu spenranta ca intr-o zi cineva il va auzi.

Dar cine e acest monstru?

Cine e?

Hmm.. e monstrul din mine!

Si voi aveti, dar oare cum e?

Violetta culege picaturile de sange, iar Narbona curata altarul de mucegai...

Praf si pulbere

Scriu... Ce scriu? Cuvinte...

Cuvintele (balsamul sufletului si focul iadului)

Cuvintele sunt niste creatii ale mintii noastre murdare, invechite si limitate... care ne hranesc viata si ne-o distrug in acelasi timp.

Iluzia unei lumi care ne apartine doar noua.

Intodeauna am iubit cuvintele deoarece ele imi ofera libertatea dupa care tanjesc atat si totusi ele sunt cele care ne limiteaza. Nu e ironic? hmm.. dar asa e...

Cuvintele nu inseamna nimic, noi le dam viata.. le dam suflare dumnezeiasca. Inventam cuvinte, inventam sensuri si ele traiesc datorita noua pentru ca daca le-am uita ar pieri ca sufletele noastre adormite.

Drumuri ratacite, drumuri uitate si batute de vant, cariri pline cu pietre aurite, mucegaite de timp.. cuvinte.

Nu am sa mai spun decat ca ..noi dam putere cuvantului, noi il lasam sa ne incalece, sa ne distruga, sa ne manvreze ca pe niste papusi din carpe rupte.

Creatia conduce stapanul.

Narbona incearca sa stearga ce a scris, dar Violetta ii da peste mana si o cearta.

Ce las in urma mea? Cuvinte goale, fara rost...

TESTAMENT

Stau si ma sfarsesc sub scanduri de nuc inmiresmate cu parfumul vantului de seara.

Mereu am dorit sa ma sting ca sa pot atinge natura. Sa inting mana si sa o apuc de manaca, iar ea sa ma traga spre imbratisarea care sfideaza timpul. Sa imi dea sarutul final ca eu sa ma trasform in cenusa.Cenusa mea ce sa faca? Sa se imprastie si sa acopere cele 4 zari, sa fiu peste tot, sa urmaresc tot .. sa devin ce am iubit toata viata: Natura.

Sa pot sa ating fluturii, frunzele, sa aud glasul superb al raului de munte, sa ajung la el in brate si sa ma duca numai el stie unde.

Calatoria eterna e un dar pentru sufletele noastre zbuciumate si roase de ura. Uram, invidiem pentru ce? Ne zbatem ca niste nebuni in camasi de forta si ce rezolvam? Ne amagim singuri... ne omoram incet cu incet inima... dar cand sa ne transformam ne mananca cainii si animalele salbatice care ne urmaresc si ne insfaca atunci cand credem ca am ajuns in varf si ca suntem stapanii lumii. Ha... a cui stapani? a lumii? Poate a gunoaielor!

Tot ce doresc e uniunea mea cu natura, sa ascult murmurul valurilor.. sa devin nisipul auriu ars de soare. Nisipul mangaiat de valurile furioase pe oamenii manjiti de sange si imprastiat de vantul nemilos.

Daca ultima mea dorinta e implinita las tot.. las imbracamintea mea rupta, imi dau mastile jos si pornesc goala spre liane..sa ma catar pe ele.. sa ma arunc din cel mai inalt varf al acestei lumi si sa zbor spre infinit.

Dar pot eu sa parasesc amintirile care ma urmaresc la fiecare pas, pot eu sa intorc spatele umbrelor care vor sa se uneacsa cu mine, pot eu sa fiu Libera?

Ca sa zbor trebuie sa fiu usoara precum e fulgul.. altfel ma prabusesc in prapastie si devin prizoniera pamantului... prizoniera propriilor mele amintiri, trairi si a umbrelor statuilor pe care eu le-am distrus de zidul manjit de sange.

Cine sunt eu? Sunt Violetta Narbona care se zbate sa ajunga dincolo de curcubeu.

Va las ca sa semnati testamentul, sa fiti martorii mei. Va las scaune goale, statui mazgalite si sparte...

SEMNATI...domnilor si domnisoarelor...

DUREREA FEMEIASCA

DUREREA FEMEIASCA

De Adrian Paunescu

(Aceste versuri spun tot... si ultimul meu urlet il arata. Cui? Universului!...)

V-am tot iertat, v-am tot acoperit,
Si, sa mai amanam, nu-i intelept,
Ar fi, sa recunoastem, in sfarsit,
Femeia, n-are, totusi, nici un drept.

Muncim, ca niste sclave, zi de zi,
Frumoase-am fost, pe cel dintai traseu,
Si condamnarea de-a ne urati,
Chiar voi, ce ne iubiti, ne-o dati, mereu.

Stam in picioare, inca de cu zori,
Si va mirati ca nu mai sunt subtiri,
Dar voi, care va credeti tot feciori,
De ce nu aratati ca niste miri?

Pe unde ne dati dreptul de-a munci,
Lucram istovitor, cu voi in rand,
Din cand in cand, in burti ne dati copii,
Iar voi plecati a altele, razand,

Cand suferiti, ne cereti langa voi,
Ori va-mbatati, ori ati trudit prea mult,
Va plangem, cand va duceti la razboi,
Sau cand va speriati, la vreun consult.

Eroic v-am iubit nelegitim,
Si legitim, eroic v-am iubit,
Ne bateti, ne-nselati si noi o stim,
Ba, alteori, intram in circuit.

Iar cele care, azi, pe termen scurt,
Va fura amintirile de ieri,
Is vor plati placerea unui furt,
Fatal, cu furtu-aceleiasi placeri.

Si, uneori, pacatuim curat,
Crezand, prin lacrimi mari, de ochi atei,
Ca insusi Dumnezeu este barbat
Si nu le intelege pe femei.

Dar, vai, a fost odata prea frumos,
Ca-n filmele de dragoste a fost,
Si-acum, ne omoram sarguincios
Si zilnic ne distrugem fara rost.

Ne-nvinge viata fara orizont
Si voi ne-nvingeti, intr-un mod cainesc,
Traim ca niste vaduve de front
Si mainile mereu ni se aspresc.

Acum, cand auziti acest repros,
Priviti, fara privire, inapoi,
Incuvintati din cap, marinimosi,
Si credeti ca nu-i vorba despre voi.

Si, totusi, e vorba despre toti
Sunteti la fel de rai si de flamanzi,
Durerea femeiasca pentru soti,
E-un credit fara giruri si dobanzi.

Va e urat cu noi, va e urat,
Si ne-ati ucide, dragilor barbati,
Asa ca va rugam numai atat:
Puteti sa ne jigniti, sa ne-njurati,
Dar faceti-o cu tonul coborat
Si pan-adorm copiii, asteptati.

Inchid ochii si aud vocea ingereasca a Tatianei Stepa... in memoria ei...

Toate stelele se sting, se indeparteaza si dispar ca si cum nici nu ar fi existat...

.........................VALURI......................

Am atatea cuvinte.. nu stiu pe care ar trebui sa o eliberez mai intai...

Extrag din bolul mintii... VALURI...

Valurile sunt gandurile sufletului care inainte sa devina cuvinte se sparg la tarm sau intalnesc in cala o stanca uraciosa care cu arma ei le strapunge pana dispar.

Ele sunt urmele dragostei. Mana ei fina si alba ca spuma laptelui incearca sa atinga mana iubitului care din pacate e prea departe... doua valuri indepartate de timp care pier, inainte sa ajunga sa se cunoasca, de mama tuturor stancilor.

Imi place sa ascult valurile, uneori cred ca ele sunt vocile celor adormiti. Incerc sa disting vocea bunicii mele si cate o data cred ca reusesc si cand alerg spre ea ... ea a disparut in larg neuitandu-se in urma, iar vocea pierind si neputand ajunge la mine incat sa o pot intelege. Doar urma ei a ramas. Urma pe care i-as pupa-o de o mie de ori.. daca as gasi-o, dar s-a amestecat cu nisipul plin de alge.

Azi le-am ascultat cu inima, am simtit cum renasc si mor in acelasi timp. Am simtit cum vocile, temerile, visele ma curpind si ma lasa sa ma tavalesc pe iarba si sa zbor deasupra norilor pufosi ca apoi sa ma izbesc ca un peste de mal.. sa mor si sa renasc imediat.

Azi numai azi am sa vorbesc despre ele. PUTEREA LOR E IMENSA. Reprezinta un blestem si o alifie... imi magaie si imi sfasie sufletul in acelasi timp. Un suflet care oricat am vrea sa il cunoastem nu putem pentru ca sta ascuns sub pietre unde nici valurile nu ajung. Si daca nu ajung ele cum pot eu o simpla insecta uscata de soare?

Dragi ganduri nu pieriti ci infloriti, nu lasati ca stanca sa va sparga si malul sa va imprastie.

Strangeti-va si formati un tot, un Eu.. ca altfel nu ramane nimic.. oricum totul e nimic. Nimicul e nimic.. hai sa il umplem.

Va las ganduri umplute de valuri, va las pe valuri intr-o sticla poate o culege cineva...

Hmm.. Violetta culege prieticelele si Narbona le citeste... pana gaseste... ce gaseste?

Rasarit - Apus

Privim spre rasarit, cum soarele ne zambeste si ne calauzeste... Inchidem ochii ca sa il simtim mai bine, sa il simtim cum intra in fiecare particica a noastra si o binecuvanteaza, iar cand ii deshidem ca sa il vedem mai bine... observam ca defapt el apune, ca dispare rusinat si se ascunde, fuge ca un las de luna cea maiestoasa care ii zambeste si il alunga pentru ca ea e stapana noastra...

Iubim tot ce e putred-stralucitor si distrugem puritatea. Cat poate rezista ea in Sodoma si Gomora si cati ne vom trasforma in statui de piatra si sare?

Suntem niste statui goale impinse de altii, traim ce vor altii si murim cum vor altii. Statui frumoase, imbracate in aur si care se prajesc la soarele chinuit de luna. Dar macar stralucim.. ce conteaza ca doar privim?

Luna cand apare ne arata cine suntem cu adevarat. Ce insemnam noi pentru lumea asta, ce reprezantam noi pentru marii Marilor! Ce suntem? Niste viermisori colorati

Ma intreb cum vom fi mancati cu sare.. sau fara? Sa speram ca vor tine regim sau ca sunt vegetarieni. Nu va faceti griji ne trasforma si intr-o salata daca trebuie.

Pacat pentru cei care au incercat sa ne trezeasca, care s-au zbatut sa ne deschida inima adevarata si sa ne arate drumul.

Pacat.. hmm 3 sec doliu.. 1 2 3.. hmm alb,negru? ce culoare sa port? Am sa port rosu in memoria sangelui care s-a scurs din venele noastre.. Putem sa luam bureti si sa incercam sa il punem la loc? Poate inviem si nu mai suntem pietre, stanci.. statui frumoase, dar moarte.. Toata esenta noastra unde e? o strig si nu raspunde... Aud doar ecoul...

"Ma uit la flori, ma uit la stele;/ Esti chinul dulce al tristetii mele./ Ma uit in mine, ca intr-o chilie,/ Ma uit in ceruri, in imparatie,/ Ma uit in gol, ma uit in vizuini./ Te caut printre spinii din gradini,/ Dau buruienile de-o parte, de otrava,

Si pipai locul urmei tale cu zabava./ Strabat calare sesul, cucuruzul:/ Te caut cu vederea, cu auzul.
Ma plec la trandafiri si le miros/ Bobocii din tulpinile de jos./.../ Si neprimind raspuns nici de la stupi,/Ma iau dupa vulturi si lupi."(Tudor Arghezi "Ma uit la flori")

"De-abia plecaseşi. Te-am rugat să pleci./ Te urmăream de-a lungul molatecii poteci,/ Pân-ai pierit, la capăt, prin trifoi.
Nu te-ai uitat o dată înapoi!/ Ţi-as fi făcut un semn, după plecare,/ Dar ce-i un semn din umbră-n depărtare?

Voiam să pleci, voiam şi să rămâi./ Ai ascultat de gândul ce-l dintâi./ Nu te oprise gândul fără glas./De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi rămas?"( Tudor Argezi "De-abia plecasesi")

Meditati.. si la sfarsit o sa va intorceti de unde ati inceput.. adica la nimic. De acolo a inceput totul... ca o panza de paianjen

Si eu ma uit la stele si le rog sa puna cate un gand si pentru mine acolo sus: sa vad, sa nu fiu surda si nici muta.

Violetta Narbona... pleaca e tarziu, dar pleaca ganditoare la ziua de maine. Ce o sa vada apusul sau rasaritul?

(Aceste articole sunt ganduri.

Ele nu trebuie sa aiba continuare asa ca nu va asteptati. Creez aceaste articole ca sa arunc anumite stari care iau nastere in adancurile mele.. Si pana am sa le unesc va mai dura.

Cu respect,

Violetta Narbona)

.... ...... ...... ..... ...... ...... ....... ....... ....

Uneori vedem altarul sacrificarii mieilor si ne minunam de frumusetea lui si alteori radem de maretia  lui. Cand intindem mana sa apucam paharul vedem ca mana noastra piere si se face neagra ca golul nostru omenesc. Toti avem gauri, dar cand ele se maresc .. murim ca baloanele de sapun colorate. Diferenta e ca ele contin curcubeul si noi.. stiti prea bine ce...

Cararea e plina de spiniii care imi intra adanc in carne. DRUMUL e atat de lung incat uneori mai inchid ochii si vad fluturii din preajma mea si soarele care zambeste la vederea mea.  Stapan pe inima si suflet e al nostru inchizitor, dar cum poate el sa le aiba cand totul e asa stralucitor si frumos? Ma mir cum nimeni nu zambeste cand ochii se deschid si apare in fata drumul.

Dar pentru asta avem lumina ca sa vedem pe unde mergem, sa ocolim spinii nemilosi din cale si sa vedem mai bine bolovanii. Dar prea multe becuri exista in lume.. hmm si s-ar putea sa nu ajute caci iubirea e putina ca sa nu spun ca nu o mai vad  nicaieri. Lumina cea adevarata ca si iubirea cea mai pura sunt nisre raritati. 

Noi folosim becuri si meduze... sunt asa inlocuitori de buni, dar cand spinul ne raneste si piatra ne loveste la ce ne mai folosesc atunci?

Pacat ca interiorul nostru urla si striga in disparere, iar noi radem cand vedem altarul si spargem paharul...

Si ca sa inchid... am sa ma inchin Sfantului Clopot.                                                                           Familia e ca un clopot, un clopot de sticla usor parfumat si fisurat intr-o parte. 

Dragii mei dragi usa e deschisa, iar cine nu vrea sa astepte langa pres... Nu nu... nu pe el pentru ca o sa mi-l murdareasca.. si cine ai sa il speli TU? hmm Nu cred!

Violetta lasa in urma ei puncte, iar Narbona le culege ...

 

IN NUMELE DRAGOSTEI... ETERNE

Dedic aceasta bucata Dragostei, blanda doamna balaie care bate la usa noastra usor, ca un fulg si ne aduce cele mai groaznice cosmaruri.

Una furtiva lagrima

Donizetti

"Una furtiva lagrima
Negli occhi suoi spunto:

Quelle festosee giovani
Invidiar sembro.

Che piu cercando io vo?
M'ama, lo vedo.

Un solo instante i palpiti
Del suo bel cor sentir!

I miei sospir, confondere
Per poco a' suoi sospir!

Cielo, si puo morir!
Di piu non chiedo.

si puo morir.. D'amore!!"

Rad, rad si iar rad... Hahahaha

*Cine a ascultat, cine a vazut Elexirul dragostei stie despre ce e vorba..

Dragii mei viermisori va las sa va zbateti in chinurile dragostei si sa simtiti muscatura ei veninoasa!!!

A voastra mereu,

Violetta Narbona

.........................ADAGIO.....................

"Non se dove trovarti

Non se como cercarti"

Uneori simti ca te sfarsesti, ca sufletul tau piere incetul cu incetul ..cu fiecare pas pe care il faci.

Uneori crezi ca esti sus atarnand frumos de un colt al lunii si apoi te trezesti murdar,ranit, strigand si nimeni nu te aude. Au Surzit cu Totii!! Numai laude auzeai sus si acum tacere...

"Ma sento una voce che

Nel vento parla di te"

Cautam printre gunoaie si nu gasim nimic. Numai pustiu in jur, cauti si .. si.. hmm ce urmeaza? Golul urmeaza! Umbra care ne urmareste si ne zambeste.. Suntem asa speriati fugim in cele 4 colturi ale camerei prafuite, ne lovim de pereti, de ziduri si cand ne intoarcem ea e tot acolo... zambind

"Le notti senza pelle

I sogni senza stelle"

Ma intreb cum e nebunia? E mai frumoasa decat ce simt eu acum? cred.. cum sa nu fie? Ce e mai frumos decat o lume in care te izolezi? O lume colorata, plina de curcubeie, de vise, de speranta.. o lume fara pete, fara compromisuri, omoruri, vise amagitoare, fara X si Y, o lume a ta.

"Mi fanno sperare ancora

Che ti troverò"

Rezolvam ecuatiile si raspunsul unde e? Era in mana mea, il tineam printre degete si acum unde e? O fi in ceasca cu cafea? Prea multe intrebari si prea putine raspunsuri. O fi in ceasca, dar cine vede la cat e de neagra?

"Se sai come trovarmi
Se sai dove cercarmi"

De ce am nevoie? de Putere! Si unde o gasesc? In mine?.. Cred ca nu, ca nu e nicaieri! Camera mea e la fel de prafuita si neprimitoare. Lumina nu e, perdelele negre nu au disparut! Crezi ca am puterea sa fac curat? Iar putere.. ah, mereu ma lovesc de ea.. Offf, unde esti Putere ca am nevoie de tine!! VINO ca ma sting prea repede si va fi vina ta!

"Abbracciami con la mente

Dimmi chi sei e ci crederò"

.................La toate intrebarile am sa raspund....................

................................"ADAGIO!"...................................

Scriu ca sa ma auda vantul!

Vantul, eu sunt ca vantul... o pasare ratacitoare care urla in desert dupa apa.

Sunt cum e vantul... spulbar tot si trec peste tot...

In onoarea lui scriu, in fata lui ma inchin...

E ca un iubit care ma mangaie si ma face sa tremur de dorinta in bratele lui... Ma face sa il musc si sa il zgarii, elibereaza fiara care zace adanc in mine, o trezeste si ii sopteste incet "Vino!"...

El imi ofera libertatea de care am nevoie si numai pe el il ascult, numai pe el il urmaresc si il strig. Vantul e puterea pe care o recunosc si pe care o chem sa imi dezlege nodurile de la maini, sa deschida lacatele si sa imi dea libertatea dupa care tanjesc atat de mult, dar pe care nu am sa o am niciodata.

Liberatatea, libertatea e un cuv care aproape ca nu exista! Cum am mai spus in articolele mele anterioare nu exista libertate, nu suntem liberi prin nimic... e o iluzie. E o fata morgana .. o vezi zambind si cand sa o prinzi ..dispare. Niciodata nu a fost acolo... e doar in mintea noastra bolnava si oarba.

Numele lui se afla pe pielea mea scris cu litere de aur, pielea mea tanjeste dupa atingerea usoara a lui. E ca si cum te-ai afla intr-o stare de excitare continua si nu poti sa te eliberezi, e ca si cum ai innebuni de dorinta.. e atunci cand arzi si ochii tai se transforma in ceea ce esti defapt.

Fiara isi face aparitia si sfarama tot in cale, odata eliberata nu mai poate fi oprita si tu debia atunci simti usorul suflu al libertatii, care dispare imediat dupa ce l-ai zarit.. pentru ca niciodata nu a fost acolo, o iluzie... dar macar tu te simti pentru un timp satisfacut.

Vantul.. cuv asta ma face sa tremur. Puterea pe care o are, pe care o vreau cu disperare!

Vantul e liber, cum sunt si eu!

Vantul e Vant, cum Eu sunt Eu!

Inchid ochii, respir greu si imi imaginez ca e langa mine, ca imi apartine mie si fiarei din mine! ...