Draga mea Ana,
Sunt o simpla frunza parasita.
Toata viata mea te-am cautat, chiar si acum sunt in genunchi cautand ramasitele tale sub daramaturi. Cu genunchii juliti stau pe pamantul negru si inghetat, sapand cu mainile pamantul... diperata. Spune-mi unde te afli acum? Mmm... ai intari zidul casei mele care se darama in fiecare zi. Ai fi stalpul de sustinere care lipseste, iti dai seama daca te-as gasi as putea in sfarsit sa dorm, as inchide ochii linistita stiind ca maine nu m-as mai trezi infrigurata si ca focul casei mele nu s-ar mai stinge asa usor. M-ai alinta in fiecare dimineata, m-ai mangaia usor pe cap aratandu-mi rasaritul si in sfarsit as zambi. Fereastra inimii mele s-ar deshide, lasand sa intre prietenele mele, gargaritele, iar razele de soare care pana acum m-au evitat, m-ar incalzi si mi-ar arata calea. As vedea, as simti ce inseamna cu adevarat "inceputul", as cunoaste cu adevarat ramurile... as sti cine si ce sunt.
Dar tu esti de negasit, iar rugamintele mele te lasa rece..te inteleg... ai impietrit, suferinta te-a preschimbat intr-o statuie frumoasa de marmura. Oare trebuie sa te strig toata viata pana am sa te pot atinge? Mmm nu m-ar mira ca tu, draga mea sa te transformi atunci in cenusa si ai sa fii rapita de vant.
Intalnirea cu tine mi se pare un vis imposibil, te caut de prea mult timp ca sa ma mai pot amagi singura si totusi sper...
Strang pumnii plini de pamant si ma rog ca acolo unde te afli sa simti lacrimile mele pe pielea ta si sa te arda... Focul launtric sa nu iti dea pace pana nu ai sa fii fata in fata cu mine.
Nu te blestem, nu iti fa griji...sunt doar ganduri pierdute.
Poti tu oare sa intelegi, tu care ai impietrit in soare, lupta mea? Umerii mei vineti de atata carat ma roaga sa las caramizile, sa le azvarl si sa incerc sa dorm sub un stejar. Dar unde gasesc stejarul daca in jurul meu e doar desert? Daca mi-l aduci am sa renunt la tine, dar pana atunci fugi.. ca o lasa ce esti si ascunde-te de mine.
Uita-te, acum la mine cum iti caut osemintele printre cioburi. In genunchi stau cu mainile pline de sange scormonind pana si pamantul, dar cu credinta ca poate intr-o zi ai sa te afli in zidurile cetatii mele, scumpa mea.
Am primit scrisoare de la marele Alb ca daca nu incetez am sa fiu mancata de omizi, iar inima mea va putrezi in nisip tanjind dupa adierea fina a vantului pe care nu o va mai putea simti niciodata.. Stii ce am facut? am rupt-o si dupa cum vezi tot aici sunt... cautand pana am sa imi dau suflul sau pana cioburile imi vor perfora limbul.
Dar sunt sigura ca o data cu tine va renaste si zambetul meu.
Acum e tarziu, mi se inchid ochii, dar maine am sa rog vrabiutele sa te strige, iar porumbeilor am sa le dau aceasta scrisoare..apoi ei iti vor sopti ca Tu esti lumina mea si pana nu ai sa apari niciodata nu va mai exista o dimineata pentru mine.
Cu drag,
O simpla frunza azvarlita.
Narbona se uita mirata la frunza care se odihneste pe plaja, o ridica si i-o da Violettei. Violetta... nestiind ce sa faca, o da marii. Marea nepasatoare o da raului. Raul scarbit o arunca pe mal, iar malul il roaga pe vant. Vantul ofteaza, o cunoaste, si o depune in scorbura unui stejar.
Sunt o simpla frunza parasita.
Toata viata mea te-am cautat, chiar si acum sunt in genunchi cautand ramasitele tale sub daramaturi. Cu genunchii juliti stau pe pamantul negru si inghetat, sapand cu mainile pamantul... diperata. Spune-mi unde te afli acum? Mmm... ai intari zidul casei mele care se darama in fiecare zi. Ai fi stalpul de sustinere care lipseste, iti dai seama daca te-as gasi as putea in sfarsit sa dorm, as inchide ochii linistita stiind ca maine nu m-as mai trezi infrigurata si ca focul casei mele nu s-ar mai stinge asa usor. M-ai alinta in fiecare dimineata, m-ai mangaia usor pe cap aratandu-mi rasaritul si in sfarsit as zambi. Fereastra inimii mele s-ar deshide, lasand sa intre prietenele mele, gargaritele, iar razele de soare care pana acum m-au evitat, m-ar incalzi si mi-ar arata calea. As vedea, as simti ce inseamna cu adevarat "inceputul", as cunoaste cu adevarat ramurile... as sti cine si ce sunt.
Dar tu esti de negasit, iar rugamintele mele te lasa rece..te inteleg... ai impietrit, suferinta te-a preschimbat intr-o statuie frumoasa de marmura. Oare trebuie sa te strig toata viata pana am sa te pot atinge? Mmm nu m-ar mira ca tu, draga mea sa te transformi atunci in cenusa si ai sa fii rapita de vant.
Intalnirea cu tine mi se pare un vis imposibil, te caut de prea mult timp ca sa ma mai pot amagi singura si totusi sper...
Strang pumnii plini de pamant si ma rog ca acolo unde te afli sa simti lacrimile mele pe pielea ta si sa te arda... Focul launtric sa nu iti dea pace pana nu ai sa fii fata in fata cu mine.
Nu te blestem, nu iti fa griji...sunt doar ganduri pierdute.
Poti tu oare sa intelegi, tu care ai impietrit in soare, lupta mea? Umerii mei vineti de atata carat ma roaga sa las caramizile, sa le azvarl si sa incerc sa dorm sub un stejar. Dar unde gasesc stejarul daca in jurul meu e doar desert? Daca mi-l aduci am sa renunt la tine, dar pana atunci fugi.. ca o lasa ce esti si ascunde-te de mine.
Uita-te, acum la mine cum iti caut osemintele printre cioburi. In genunchi stau cu mainile pline de sange scormonind pana si pamantul, dar cu credinta ca poate intr-o zi ai sa te afli in zidurile cetatii mele, scumpa mea.
Am primit scrisoare de la marele Alb ca daca nu incetez am sa fiu mancata de omizi, iar inima mea va putrezi in nisip tanjind dupa adierea fina a vantului pe care nu o va mai putea simti niciodata.. Stii ce am facut? am rupt-o si dupa cum vezi tot aici sunt... cautand pana am sa imi dau suflul sau pana cioburile imi vor perfora limbul.
Dar sunt sigura ca o data cu tine va renaste si zambetul meu.
Acum e tarziu, mi se inchid ochii, dar maine am sa rog vrabiutele sa te strige, iar porumbeilor am sa le dau aceasta scrisoare..apoi ei iti vor sopti ca Tu esti lumina mea si pana nu ai sa apari niciodata nu va mai exista o dimineata pentru mine.
Cu drag,
O simpla frunza azvarlita.
Narbona se uita mirata la frunza care se odihneste pe plaja, o ridica si i-o da Violettei. Violetta... nestiind ce sa faca, o da marii. Marea nepasatoare o da raului. Raul scarbit o arunca pe mal, iar malul il roaga pe vant. Vantul ofteaza, o cunoaste, si o depune in scorbura unui stejar.
