Astazi am vazut cum frunzele se inchinau in fata mea cand treceam, cadeau pe pamantul rece... parca plangeau... dar pentru mine era o alinare, ma mangaiau cand imi atingeau parul, umarul ... Le simteam suspinand si parca le vedeam tremurand cand se zdrobeau de asfalt si de pietre. Le auzeam bufnitura si cum se spargeau sub talpile mele, fara sa vreau lasam cioburi in urma si ale lor lacrimi nu ajungeau pana la mine... si chiar daca le-as fi auzit as fi ramas nepasatoare.
Ce pot face unei frunze zdrobita de ramura uscata?
Hmm As putea-o pansa dar cu ce ar ajuta? sau as putea-o inmormanta dar atunci mi-as petrece intreaga viata incercand sa le ingrop pe toate. Le las sa se ocupe vantul si pamantul de ele, sa se intoarca si sa ajunga din nou sus pe o ramura infloritoare.. nu am atata energie incat sa ma ocup de ele, sunt o biata cartita care misuna prin lumea asta.
Azi am dansat cu mintea mea intortocheata si am bucurat privirile zidurilor si ale colturilor. Am dansat languros simtind mainile lui pe corpul meu si mirosul lui amestecandu-se cu al meu, devenind unul. Buzele lui abia miscandu-se pe gatul meu ...totul ametindu-ma...
Dupa ce s-a terminat dansul m-am indepartat si m-am strecurat pe un coridor unde am zarit un luminis... iepurasii ma inconjurau, iar pasarile ma intapinau prin cantecul lor. Paseam usor pe iarba proaspata, plina de roua care imi spala picioarele... parca ma nasteam din nou. Renasteam, pielea imi devenea rozalie si fina ca de bebelus... hainele mi s-au destramat ramanand pentru 1 minut goala. Ca apoi sa primesc o camasa prea mare pentru mine, dar neavand ce face am imbracat-o iar umarul meu a ramas gol numai parul incalzindu-l. Ma simteam vulnerabila sub privirile lighioanelor padurii care ma priveau mirate, iar eu nu stiam ce sa fac... M-am imbarbatat si am pornit pe cararea acoperita de verdeata urmarid urmele lasate de altii pana am ajuns in fata unei oglinzi imense.. Ma uitam infrisosata cum camasa dispare ramanand asa cum m-am nascut.. eram eu dar parca nu eram eu.
M-am simtit ametita si am lesinat. Fiind eu acum zdrobita de frunzele care ma acopereau ..dar ele fiind pure precum roua pe care dormeam... m-au iertat si in loc sa imi sfasaie pielea ma incalzeau si imi ofereau alinare.
M-am trezit pe podeaua din camera mea, eram zapacita, dar inca puteam simti senzatia minunata pe care mi-au dat-o frunzele. Am promis ca am sa le ocolesc, ca am sa incerc sa nu le mai strivesc..dar stiu ca maine pe talpa mea neiertatoare se va afla o "necuvantatoare". Acum sunt impacata ca sufletul a primit hrana de care are nevoie si e satul.
Ma pregatesc sa adorm pe cearsafuri albe imbatandu-ma cu mirosul nou al pielii mele...
Violetta melancolica incearca sa poarte o rochie degoltata lasand colierul vechi sa ii mangaie pieptul, iar Narbona se uita la ea ingandurata facandu-si griji pentru ea...
