Cuvintele (balsamul sufletului si focul iadului)
Cuvintele sunt niste creatii ale mintii noastre murdare, invechite si limitate... care ne hranesc viata si ne-o distrug in acelasi timp.
Iluzia unei lumi care ne apartine doar noua.
Intodeauna am iubit cuvintele deoarece ele imi ofera libertatea dupa care tanjesc atat si totusi ele sunt cele care ne limiteaza. Nu e ironic? hmm.. dar asa e...
Cuvintele nu inseamna nimic, noi le dam viata.. le dam suflare dumnezeiasca. Inventam cuvinte, inventam sensuri si ele traiesc datorita noua pentru ca daca le-am uita ar pieri ca sufletele noastre adormite.
Drumuri ratacite, drumuri uitate si batute de vant, cariri pline cu pietre aurite, mucegaite de timp.. cuvinte.
Nu am sa mai spun decat ca ..noi dam putere cuvantului, noi il lasam sa ne incalece, sa ne distruga, sa ne manvreze ca pe niste papusi din carpe rupte.
Creatia conduce stapanul.
Narbona incearca sa stearga ce a scris, dar Violetta ii da peste mana si o cearta.
Ce las in urma mea? Cuvinte goale, fara rost...
