.... ...... ...... ..... ...... ...... ....... ....... ....

Uneori vedem altarul sacrificarii mieilor si ne minunam de frumusetea lui si alteori radem de maretia  lui. Cand intindem mana sa apucam paharul vedem ca mana noastra piere si se face neagra ca golul nostru omenesc. Toti avem gauri, dar cand ele se maresc .. murim ca baloanele de sapun colorate. Diferenta e ca ele contin curcubeul si noi.. stiti prea bine ce...

Cararea e plina de spiniii care imi intra adanc in carne. DRUMUL e atat de lung incat uneori mai inchid ochii si vad fluturii din preajma mea si soarele care zambeste la vederea mea.  Stapan pe inima si suflet e al nostru inchizitor, dar cum poate el sa le aiba cand totul e asa stralucitor si frumos? Ma mir cum nimeni nu zambeste cand ochii se deschid si apare in fata drumul.

Dar pentru asta avem lumina ca sa vedem pe unde mergem, sa ocolim spinii nemilosi din cale si sa vedem mai bine bolovanii. Dar prea multe becuri exista in lume.. hmm si s-ar putea sa nu ajute caci iubirea e putina ca sa nu spun ca nu o mai vad  nicaieri. Lumina cea adevarata ca si iubirea cea mai pura sunt nisre raritati. 

Noi folosim becuri si meduze... sunt asa inlocuitori de buni, dar cand spinul ne raneste si piatra ne loveste la ce ne mai folosesc atunci?

Pacat ca interiorul nostru urla si striga in disparere, iar noi radem cand vedem altarul si spargem paharul...

Si ca sa inchid... am sa ma inchin Sfantului Clopot.                                                                           Familia e ca un clopot, un clopot de sticla usor parfumat si fisurat intr-o parte. 

Dragii mei dragi usa e deschisa, iar cine nu vrea sa astepte langa pres... Nu nu... nu pe el pentru ca o sa mi-l murdareasca.. si cine ai sa il speli TU? hmm Nu cred!

Violetta lasa in urma ei puncte, iar Narbona le culege ...