Necuvantatoarele

Ding -Dong-Ding-Dong patrunde prin stratul gros de ceata ajungand pana la urechile mele. Ding-Dong sunt calugarii din varful muntelui care invoca spiritele animalelor chinuite pentru a le hrani. Ei hranesc spiritele, noi omoram trupurile. Le frangem si le aruncam in gunoaie. Crime fara sens, uitate si ignorate de majoritatea dintre noi.

Ce ne pasa de necuvantatoare? Esenta lor se imprastie in univers, amintirea lor ramane precum lumina stelelor care lucesc in noapte, iar urmele lor ingheata sub ale noastre. Doar noi dominam, Noi suntem Noi.

Suntem puternici si vrem sa o dovenim. Suntem destepti si scrim pe garduri cuvinte intelepte ca si urmasii nostri sa le invete. Puterea noastra e atat de mare ca putem sa frangem dintr-o data o necuvantatoare. Schelalaitul ei ne mangaie sufletul, e un balsam si un cantec ce am dori sa se repete la infinit.

Mormanele de oase pe care stam, alcatuiesc pamantul ce ne va cuprinde si pe noi odata. Dar atunci vom jura pe sfinti ca nu noi suntem faptasii, ca stramasii nostri au facut asta si ca noi doar pasim. Ce vina au picioarele noastre ca pamantul e cum e?


Ding Dong Ding Dong se aude chemarea ce sfasie noaptea. Ei le hranesc, iar noi le dam biletul spre libertate. Cadoul e scump, speram sa ne multumeasca, sa ne linga mana ca fara noi ar putrezi in iad. Dar iadul e plin, locurile sunt ocupate... Il auzim uneori cum striga raiului: "Mai primeste si tu... ca noi nu mai avem unde sa ii cazam".
Raiul e un loc privilegiat, numai cei care platesc ajung acolo intre rauri de lapte si virgine inmiresmate.


Spriritele pleaca, preotii se indeparteaza si luminile se sting. Muntele a pierit ca sa invie data viitoare. Alte necuvantatoare se vor strange si vor cere de mancare. Noi avem grija sa le trimitem ca sa ii tinem ocupati. Daca nu am face asta cine stie ce ar unelti.




Violetta ingenuncheaza langa mica vietate care se stinge in bratele ei. O cheama urland pe Narbona, poate o ajuta, poate stie vreo incantatie miraculoasa ca sa o readuca la viata. Dar Narbona doarme sub o salcie, visand ca va gasi bagheta care o va dezgheta.
Plange, plange si inconjurata de lacrimi Violetta scrie pe o piatra crapata "The stars are not wanted now: put out every one;/ Pack up the moon and dismantle the sun;/ Pour away the ocean and sweep up the wood./ For nothing now can ever come to any good" (Stop all the clocks, cut off the telephone - W. H. Auden)

....Himerele....

Ma gandesc cum as putea sa scriu cu degetele mele de cristal despre Himere....

Cu toti stim ce sunt ele si cu totii le dorim. Fugim numai dupa ele, urcam munti, stanci abrupte si prapastii goale numai ca sa le tinem un minut in ale noastre maini... Facem toate acestea pentru un minut de placere si pentru 100 ani de lacrimi. Lacrimi amare pline de regrete.

Realizam ca nu merita sa strabatem tot drumul mlastinos pana la ele si cand vrem sa ne intindem pe pajistea verde plina de soare, observam cum suntem inconjurati de nisipurile miscatoare.... Alte compromisuri, sacrificii care ne indeparteaza si mai mult de locul binecuvantat.


Mirati intoarcem capul si vedem cum in fata noastra se inalta maret un castel. Frumusetea lui ne incanta ochii si pornim fascinati spre el. Infruntam paduri pline de spini, ne luptam infricosati cu lupii, depasim sate infometate si ajungem sleiti de puteri, plini de vanatai si rani sangerande in fata palatului minunat. Pasim mandri, ne asezam fericiti pe un scaun ca sa ne recuperam puterile, dar sub privirea noastra ingrozita totul se transforma in ruine. Ruine pline de praf, pietre vechi si amortite.


Suntem Invinsi? Niciodata! Plini de curaj pornim spre curcubeu sa gasim comoara, dar ne impiedicam de un bustean putred si ramanem acolo intinsi pe pamantul negru si blestemat  cu mana intinsa pana ne transformam in cenusa.


Viata plina de..
Iluzii
Amaraciunea
Trezirii
Adevarul plin de..

Viermii
Efemeri
Starea
Tumultoasa
Emanata ne face sa omoram
Jivinele
Inocente din
Trecutul nostru
Amarat


Cenusa e purtata de vant, e libera putand sa ajunga chair si pe pajistea verde plina de soare unde obtine iertarea si capata luminarea.

Narbona cauta buretele ca sa curete urmele de noroi, dar Violetta ii face semn sa renunte si sa se uite in zare. Vulturul a luat buretele sa steaga soarele si sa faca loc stelelor. Poate lumina lor arata drumul spre... spre ce? "Cine stie" dau din umeri norii... "Nici noi nu stim"

Durerea Vantului

E noapte...
E pustiu...

Vantul urla ca sa pasesc pe urmele sufletelor infrigurate si sa le dau caldura de care au atata nevoie.
Dintr-o data toate ferestrele casei se sparg, iari rugamintile lor inearca  grabite sa ajunga la mine.

Dar eu nu aud.
Doar stau si ma uit cum valurile se sparg la mal si ma cheama spre ele. Ma striga sa ajung in imparatia marii unde toate pietrele stralucesc si razele mangaie fericite pestii plini de alge.

Ploua atat de tare incat acoperisul mai are putin si cedeaza, vantul nereusind sa imi capteze atentia cheama copacii sa i se alature in misiunea lui. Crengile lor patrund in casa si ma ating, parca implorandu-ma.

Dar eu nu simt.
Doar stau si ma uit cum valurile imense inearca sa ucida stancile si pier inainte de a o face. Sunt in razboi de mii de ani... si cui ii pasa? Mie... eu care nu fac nimic sa impiedic asta, doar ma uit, precum muntele din fata care e un martor mut al istoriei.

Nu observ.
Cum razele ma imbratiseaza, cum vantul renunta si astfel soarele apare stralucind mai puternic ca niciodata. Nu vad cum radacinile copacilor se retrag si cum florile se scutura de picaturile imense de ploaie.
Eu doar privesc marea care e mai linistita si vietatile din ea.
Doar pe ea o ascult si o vad acum.

Violetta plange dupa Narbona care e atenta numai la valuri. Sta si o asteapta printre ziduri si se intreaba cand va intoarce capul sa observe dezastrul?
Cand va putea vedea cu adevarat lumea din jurul ei?

Poate Niciodata...

Ne plac cutiile si locuim in ele. Nu vedem ce trebuie sa observam, suntem obsedati de iluzii si murim dorindu-le. Ne stingem precum valurile care mor fara sa distruga stanca cea certareata. Murim fara sa realizam ce trebuie sa realizam, iar urmele noastre dispar in noapte devenind suflete fara lumina si pace. Devenim niste stafii.