Strada mea

Buna seara... buna dimineata... buna imi raspund in cor umbrele serii. Iar eu cu un zambet amar le raspund si le spun: Va rog usa e deschisa pentru voi umbre dragi, voi stati cu mine cand ma uit in zare si beau din paharele vietii sangele stramosilor nostri.

Pentru mine e seara pentru voi?

Pentru mine e noapte si astept cu nerabdare rasaritul soarelui pe straduta mea verzuie, plina de flori si de fluturi. Dar ei acum dorm, stau ascunsi dupa petale, dupa picaturi de ploaie. A plouat mult pe strada asta deoarece ochii mei ma ustura si nu mai vad bine din cauza cetii.

E asa frumosa ceata de dimineata, dar ceata noptii cum e? o vedem oare? cred ca e infricasatoare... frigul se impleteste cu neincrederea, frica... daca pasim intr-o groapa care se transforma imediat in prapastie si ne prabusim pe niste stanci golase fara flori si fara ploi, doar ele...

Strada mea acum asteapta razele de soare sa o mangaie si sa o alinte pentru ca acum e singura. Singuratatea s-a asezat pe o piatra si numara frunzele cazute ale toamnei. "Cat de draga imi esti singuratate, tu imi esti cea mai draga dintre toate. Lacrima in ochiul dintre ape ca nici umbra mea nu mai incape. Tu singuratatea mea curata totul incepe cu a fost odata... Nu stiu ce m-as fara tine!!/../ Doar atat din toate ma omoara, izolarea meselor de seara. Stai macar la una dintre cine... Dumnezeu sa bea un ceai cu mine" (Tatiana Stepa, Singuratate)

Fata in fata cu singuratatea stau eu tot pe o piatra, doar sunt asezata de Dumnezeu. Ma intreb cate pietre sunt sub mine? Cate vietati strivesc eu acum, oare si ele stau de vorba acum cu aceasta doamna golasa? Poate, ce stiu e ca eu doresc sa ii intorc spatele, dar ea ma prinde de mana... imi zambeste ca o doamna grijulie ce este si imi zice: Asteapta.

Sa astept..astept ce pot sa fac decat sa astept printre maracini si pietre ude.. iar ploua. Ochii mei sunt rosii, iritati din cauza acestei ceti. I-am trimis o invitatie argintie soarelui ca sa puna capat acestei furtuni care imi distruge gradina si casele de pe straduta mea verzuie.

Rad, Soarele a refuzat politicos.. e suparat pe mine. Vrea sa ii cer iertare. Rad.. Sa ii cer iertare din cauza scrisorii. Scrisoarea mea e argintie, iar el detesta tot ce ii aduce aminte de Luna.. luna e argintie.

Ha, eu nu cer iertare decat lui Dumnezeu.. si atat! Sa stea in lumea lui acolo, am sa fac pact cu luna atunci. Am sa fac pact cu minciuna, draga mea draga fii binevenita ... schimba tot, nu mai imi pasa!!!

Esti stapana ... te fac regina peste strada mea plina de pietre inlacrimate si sterse de vreme.

Doamna... pe aici Te rog...Poftiti printre puncte...

.................MONSTRUL........................

Statea intins pe o patura rupta, defapt era un cersaf ingalbenit si gemea. Se zvarcola ca un vierme si implora Celui de sus sa ii curme durerile, chinurile sa inceteze sa ii sfasie carnea cea rosie si pielea plina cu vanatai.

Cersaful era pus pe un altar scluptat si inmiresmat, iar el descarnat de cutitele timpului se ruga acum demonilor, poate li se faceau mila de el.. de aceasta creatura uitata de Dumnezeu.

Umbrele se uitau la el si sosoteau intre ele, se auzeau rasete in spate. Cateodata aruncau cu flori in el, dar in loc sa ii aline suferinta, sa il mangaie ii desfaceau si mai mult carnea. Petatele cand ajungeau langa el se transformau in gheare ascutite si veninoase.

Urletul se auzea peste tot, numai el nu isi mai recunostea propria voce, de atatea ori tipase incat uitase cum e sa mai tipi.

In fiecare seara implora demonii si sfintii, dar ei ii ignorau rugaciunile pentru ca era scarbos si nu le putea fi de ajutor cu nimic. Insa el ii ruga cu spenranta ca intr-o zi cineva il va auzi.

Dar cine e acest monstru?

Cine e?

Hmm.. e monstrul din mine!

Si voi aveti, dar oare cum e?

Violetta culege picaturile de sange, iar Narbona curata altarul de mucegai...