Extrag din bolul mintii... VALURI...
Valurile sunt gandurile sufletului care inainte sa devina cuvinte se sparg la tarm sau intalnesc in cala o stanca uraciosa care cu arma ei le strapunge pana dispar.
Ele sunt urmele dragostei. Mana ei fina si alba ca spuma laptelui incearca sa atinga mana iubitului care din pacate e prea departe... doua valuri indepartate de timp care pier, inainte sa ajunga sa se cunoasca, de mama tuturor stancilor.
Imi place sa ascult valurile, uneori cred ca ele sunt vocile celor adormiti. Incerc sa disting vocea bunicii mele si cate o data cred ca reusesc si cand alerg spre ea ... ea a disparut in larg neuitandu-se in urma, iar vocea pierind si neputand ajunge la mine incat sa o pot intelege. Doar urma ei a ramas. Urma pe care i-as pupa-o de o mie de ori.. daca as gasi-o, dar s-a amestecat cu nisipul plin de alge.
Azi le-am ascultat cu inima, am simtit cum renasc si mor in acelasi timp. Am simtit cum vocile, temerile, visele ma curpind si ma lasa sa ma tavalesc pe iarba si sa zbor deasupra norilor pufosi ca apoi sa ma izbesc ca un peste de mal.. sa mor si sa renasc imediat.
Azi numai azi am sa vorbesc despre ele. PUTEREA LOR E IMENSA. Reprezinta un blestem si o alifie... imi magaie si imi sfasie sufletul in acelasi timp. Un suflet care oricat am vrea sa il cunoastem nu putem pentru ca sta ascuns sub pietre unde nici valurile nu ajung. Si daca nu ajung ele cum pot eu o simpla insecta uscata de soare?
Dragi ganduri nu pieriti ci infloriti, nu lasati ca stanca sa va sparga si malul sa va imprastie.
Strangeti-va si formati un tot, un Eu.. ca altfel nu ramane nimic.. oricum totul e nimic. Nimicul e nimic.. hai sa il umplem.
Va las ganduri umplute de valuri, va las pe valuri intr-o sticla poate o culege cineva...
Hmm.. Violetta culege prieticelele si Narbona le citeste... pana gaseste... ce gaseste?
