Mereu mi-a placut sa simt ploaia cum imi atinge obrajii rozalii si buzele tremurande de emotie.
Sa ma uit in sus la norii plumburii, ingreunati de atatea griji. Gandurile noastre se transforma in nori si cu cat sunt mai negative cu atat norii sumt mai amenintatori. Ca lumea sa devina un "loc mai bun" trebuie sa gandim pozitiv, sa incercam sa eliminam din calea noastra gandacii, gazele muscatoare cu coltii lor de fier si lighioanele cu corpurile lor lipicioase.
Cerul este oglinda noastra interioara, acolo se afla emotiile, gandurile pe care cu atata grija incercam sa le ascundem si sa le negam existenta. Credem ca suntem indescifrabili si totusi daca ridicam ochii ne putem observa gandurile, ideeile...pana si amintirile.
Fiecare picatura de ploaie e purificatoare, te improspateaza si te face sa te simti ca un bebelus care debia a deschis ochii si isi vede mama aproape lesinata, dar surazatoare cu bratele deschise pentru al primi la pieptul ei, pentru ai ura un calduros "bine ai venit". "Bine ai venit dragul meu in lumea asta plina de viermi si de naparci. Dar nu te ingrijora, in gradina noastra toate florile te vor proteja si alinta, iar razele soarelui vor distruge monstrii neprimitori ai acestei lumi fermecatoare."
Pielea parjolita de focul launtric e racorita de lacrimile norilor grei ca niste elefanti zburatori, care bucura cerul cu prezenta lor si nu iau in seama blestemul care s-a napustit asupra lor acum mii de ani in urma, facandu-i prizonieri pe vecie.
Simt cum ploaia ma curata usor, ca si cum buzele iubitului meu m-ar saruta. Atat de gingasa e, ca niste buze moi, carnoase care se plimba pe corpul ciopartit, e ca un balsam pentru toate ranile mele.
Intredeschid usor buzele pentru a-mi potoli setea, dar dintii opun rezistenta... devin inspaimantati si incep sa tremure nefiind obisnuiti cu apa sfanta venita din cer. Ploii oricum nu ii pasa, pentru ca stie ca si-a atins telul: a patruns in corpul meu revitalizand orice celula si rugand...poate chiar implorand copacii sa scuture frunzele matasoase, iar ele sa ma acopere ca sa nu racesc.
Narbona intelegatoare strange constiincioasa frunzele aramii, inlaturand omizile scarboase. Dar Violetta le ia in palma ei si le pupa sperand ca se vor transforma in caramizi ca sa cladeasca castelul ei mult visat.
Sa ma uit in sus la norii plumburii, ingreunati de atatea griji. Gandurile noastre se transforma in nori si cu cat sunt mai negative cu atat norii sumt mai amenintatori. Ca lumea sa devina un "loc mai bun" trebuie sa gandim pozitiv, sa incercam sa eliminam din calea noastra gandacii, gazele muscatoare cu coltii lor de fier si lighioanele cu corpurile lor lipicioase.
Cerul este oglinda noastra interioara, acolo se afla emotiile, gandurile pe care cu atata grija incercam sa le ascundem si sa le negam existenta. Credem ca suntem indescifrabili si totusi daca ridicam ochii ne putem observa gandurile, ideeile...pana si amintirile.
Fiecare picatura de ploaie e purificatoare, te improspateaza si te face sa te simti ca un bebelus care debia a deschis ochii si isi vede mama aproape lesinata, dar surazatoare cu bratele deschise pentru al primi la pieptul ei, pentru ai ura un calduros "bine ai venit". "Bine ai venit dragul meu in lumea asta plina de viermi si de naparci. Dar nu te ingrijora, in gradina noastra toate florile te vor proteja si alinta, iar razele soarelui vor distruge monstrii neprimitori ai acestei lumi fermecatoare."
Pielea parjolita de focul launtric e racorita de lacrimile norilor grei ca niste elefanti zburatori, care bucura cerul cu prezenta lor si nu iau in seama blestemul care s-a napustit asupra lor acum mii de ani in urma, facandu-i prizonieri pe vecie.
Simt cum ploaia ma curata usor, ca si cum buzele iubitului meu m-ar saruta. Atat de gingasa e, ca niste buze moi, carnoase care se plimba pe corpul ciopartit, e ca un balsam pentru toate ranile mele.
Intredeschid usor buzele pentru a-mi potoli setea, dar dintii opun rezistenta... devin inspaimantati si incep sa tremure nefiind obisnuiti cu apa sfanta venita din cer. Ploii oricum nu ii pasa, pentru ca stie ca si-a atins telul: a patruns in corpul meu revitalizand orice celula si rugand...poate chiar implorand copacii sa scuture frunzele matasoase, iar ele sa ma acopere ca sa nu racesc.
Narbona intelegatoare strange constiincioasa frunzele aramii, inlaturand omizile scarboase. Dar Violetta le ia in palma ei si le pupa sperand ca se vor transforma in caramizi ca sa cladeasca castelul ei mult visat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu