Citesc...
Paginile cartii sunt ingalbenite si pline de praf, dar degetele mele sunt fermecate de textura lor, iar ochii mei dezleaga misteriosul puzzle. Si cu cat ajung mai aproape de raspuns cu atat doresc sa las cartea deoparte. Realizez inmarmurita cat sunt de nestiutoare. Cu cat stii mai mult cu atat te afunzi mai tare, iti dai seama ca defapt nu stii nimic... si ca sa ai in mana ta globul de aur trebuie sa mai urci o mie de scari, care la randul lor vor deveni alte o mie de trepte...pana cand iti dai ultima suflare.
Strang la piept minunata carte, o imbratisez cu atata forta incat simt cum paginile ei se desprind si cad pe scandurile casei mele putrezite..care se transforma incet intr-un stejar falnic. Crengile lui ma mangaie incercand sa imi aline durerea pierderii. Vantul mi-a rapit speranta, o aud tipand, implorandu-ma sa alerg dupa ea...bineinteles ca intind mana, apuc melancolica coltul rochiei ei albe, dar privirea mea se indreapta spre paginile imprastiate pe pamantul rece. Cum pot sa fac degetele sa ma asculte, daca ele sunt sub vraja cuvintelor? Degeaba inima mea doreste sa salveze biata faptura prinsa in ghiarele vantului, daca mintea mea tanjeste dupa minunata lucrare.
Mirandu-ma...
Observ cum numarul paginilor dispar, lasandu-ma intr-o confuzie totala. Ating foile, rugandu-ma sa duc la sfarsit misiunea pe care mi-am ales-o. Dar cum sa o termin, daca speranta mi-a fost rapita, iar eu nu am fost in stare sa o salvez? Am sacrificat-o ca sa descoper solutia problemei si acum le-am pierdut pe amandoua...simt cum ochii mei creaza cele mai pure cristale, bucuroasa incerc sa le culeg, nu le simt in palma mea decat cateva secunde..ele transformandu-se in nisip, care se preface apoi in frunze.
Cu fiecare fir de nisp preschimbat forma mea se pierde. Natura suparata ma alunga, stejarul a intors capul, iar eu am ramas a nimanui. Am ales sa am ceva ce de la inceput nu imi era ingaduit sa am. Raspunsul nu aveam cum sa il aflu, iar focul a depenit prizonierul vantului care l-a vandut vulturului, devenind sclavul cerului.
Am adormit...
Asa ca nu aveam cum sa percep usorii pasi ai Sperantei. A fost eliberata de marele urias care mii de secole a suferit ca a iubit prea mult oamenii, salvandu-ma fara sa stie si pe mine. Blanda si surazatoare m-a imbratisat, aducand cu ea si cartea impachetata.
Violetta numara literele, nerealizand ca Narbona le sterge.
Paginile cartii sunt ingalbenite si pline de praf, dar degetele mele sunt fermecate de textura lor, iar ochii mei dezleaga misteriosul puzzle. Si cu cat ajung mai aproape de raspuns cu atat doresc sa las cartea deoparte. Realizez inmarmurita cat sunt de nestiutoare. Cu cat stii mai mult cu atat te afunzi mai tare, iti dai seama ca defapt nu stii nimic... si ca sa ai in mana ta globul de aur trebuie sa mai urci o mie de scari, care la randul lor vor deveni alte o mie de trepte...pana cand iti dai ultima suflare.
Strang la piept minunata carte, o imbratisez cu atata forta incat simt cum paginile ei se desprind si cad pe scandurile casei mele putrezite..care se transforma incet intr-un stejar falnic. Crengile lui ma mangaie incercand sa imi aline durerea pierderii. Vantul mi-a rapit speranta, o aud tipand, implorandu-ma sa alerg dupa ea...bineinteles ca intind mana, apuc melancolica coltul rochiei ei albe, dar privirea mea se indreapta spre paginile imprastiate pe pamantul rece. Cum pot sa fac degetele sa ma asculte, daca ele sunt sub vraja cuvintelor? Degeaba inima mea doreste sa salveze biata faptura prinsa in ghiarele vantului, daca mintea mea tanjeste dupa minunata lucrare.
Mirandu-ma...
Observ cum numarul paginilor dispar, lasandu-ma intr-o confuzie totala. Ating foile, rugandu-ma sa duc la sfarsit misiunea pe care mi-am ales-o. Dar cum sa o termin, daca speranta mi-a fost rapita, iar eu nu am fost in stare sa o salvez? Am sacrificat-o ca sa descoper solutia problemei si acum le-am pierdut pe amandoua...simt cum ochii mei creaza cele mai pure cristale, bucuroasa incerc sa le culeg, nu le simt in palma mea decat cateva secunde..ele transformandu-se in nisip, care se preface apoi in frunze.
Cu fiecare fir de nisp preschimbat forma mea se pierde. Natura suparata ma alunga, stejarul a intors capul, iar eu am ramas a nimanui. Am ales sa am ceva ce de la inceput nu imi era ingaduit sa am. Raspunsul nu aveam cum sa il aflu, iar focul a depenit prizonierul vantului care l-a vandut vulturului, devenind sclavul cerului.
Am adormit...
Asa ca nu aveam cum sa percep usorii pasi ai Sperantei. A fost eliberata de marele urias care mii de secole a suferit ca a iubit prea mult oamenii, salvandu-ma fara sa stie si pe mine. Blanda si surazatoare m-a imbratisat, aducand cu ea si cartea impachetata.
Violetta numara literele, nerealizand ca Narbona le sterge.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu