POVESTEA GANDULUI

Dragul meu zid,

Stau intre acesti patru pereti de atata timp, incat am uitat cum miroase iarba si cat de frumoase sunt florile. Oare cerul a ramas tot albastru? Sau e cenusiu, de atatea lumanari, precum plafonul meu?  Ieri s-au terminat toate..acum intunericul m-a imbratisat si din pacate... nu doreste sa ma elibereze.

 Dar oare ieri a fost ieri? Cand a fost ieri oare?

Imi aduc aminte ca ieri zburam fericit, invartindu-ma in vazduh... pana cadeam lesinat de oboseala pe petalele inmiresmate ale florilor. Am invatat sa deosebesc petalele de trandafir de petalele de crin. Crinul plange pentru pamantul acesta negru si blestemat, rugandu-se ca lumina sa ajunga pana si in cele mai goale inimi. Numai inimile pure le pot salva pe cele pustii. Ieri zambeam soarelui si alergam fluturii pana tipau frunzele de indignare.
Ieri dormeam la umbra stejarului care ma ocrotea de vantul necrutator. Pe atunci eram vanat si de vulturi, ma invidiau pentru libertatea mea. Pasarile cerului nu sunt libere, ele raspund ... se inchina legii vazduhului... pe cand eu... nu ma inchinam la nimic.
Acum imi aplec capul, rugandu-l din suflet pe zid sa elibereze o caramida. Ca sa mai pot vedea macar o data cerul pe care l-am iubit si il iubesc enorm. Sa mai pot zari raza de lumina, care o data imi mangaia fata. Sa pot spera ca am sa scap din propria-mi celula si am sa ... si am... sa... Incerc sa urlu, sa ma fac auzit... dar glasul meu piere... oare cum mai suna vocea mea?

Iti scriu aceste randuri cu unghia, deoarece cuvintele mi s-au transformat in chitaituri... zgarie pana si cea mai fina ureche. Imi e rusine pana si de propria mea voce, cum ai sa ma intelegi tu... dragul meu perete... daca nici eu nu ma mai inteleg?
O data camera asta era luminata, devenisem bun prieten cu paianjenii si cu gandacii. Acum nici pe ei nu ii mai vad, ii simt... dar ce folos daca am alunecat in prapastia fara sfarsit?

Dragul meu zid, oare ai sa vezi cuvintele mele scrise pe caramizile tale? Ma indoiesc, cum sa le citesti... daca nici eu nu pot?
Iti cer imposibilul, nici nu mai realizezi ca sunt aici... m-ai uitat!!! Toti m-ati uitat, altfel ati incerca sa daramati stanca aceasta unde sunt tinut prizonier. Lumanarile s-au stins. Si pe ele le-am termiant...

Imi aduc aminte cum ieri stateam si leneveam la soare, crezand ca toata viata mea va fi asa. Si tot ieri am fost rapit de spiritele vantului si dus pe aripile lor pana am aterizat pe piatra asta rece. Am fost incatusat, zidurile s-au ridicat, iar eu incetul cu incetul m-am transformat in ce sunt si astazi... o umbra.

Dar visul nu mi-l poate lua inca nimeni, e al meu... Si daca inca pot visa ce am trait, inseamna ca speranta nu a incetat sa mai bata la usa mea. Poate uriasul care locuieste la vest de aici va realiza ca lipsesc si va sfarama peretii acestia urati, care ma privesc de libertate.

Dar pana atunci... am sa astept.

Semneaza,
Un gand prins intr-o stanca inghetata.

Narbona intinde mana si observa pe stanca de langa ea, niste zgarieturi. Ii face semn Violettei si ii spune ca nu intelege.. sunt semne ciudate si de neinteles pentru ea. Violetta le priveste cu atentie, dar nu pricepe nimic. Incepe sa planga disperata, realizand ca oricat s-ar stradui, tot nu ar putea deslusi.
Narbona o mangaie pe spate si ii arata cum marea isi face loc printre ele. Valurile ei incep sa mangaie stanca si sa o loveasca cu atata putere, incat parca ar dori sa o sparga. Ganditoare, Violetta se lasa ghidata si inchizand ochii intelege mesajul. Marea i-a soptit povestea gandului ratacit. El a vrut sa scape de responsabilitati si a uitat sa isi duca misiunea la indeplinire... asa ca a fost pedepsit de Inaltii Cerului. I s-a luat tot ce iubea mai mult... Libertatea!!!
 Cu cat fugim de responsabilitati, cu atat lanturile noastre se strang si devenim prizonierii proprilor noastre vieti. Tot Marea i-a spus ca nu mai dureaza mult si chinurile Gandului vor lua sfarsit, pentru ca valurile ei furioase... vor distruge pana la urma stanca. Si asa va primi o noua sansa de la mai marii marilor.

Narbona nu e atenta si culege scoici de pe plaja. Intoarce capul derutata si o observa pe Violetta cum sta si se roaga.